Ultimele articole

  • Ziarul "Apropo Magazin": "Iubiţi-l pe Grigore Vieru!"

            Pe 14 februarie, dacă mai era în viaţă, maestrul Grigore Vieru ar fi împlinit 75 de ani. Cu această ocazie, Fuego, artistul din România care a urcat cu poetul pe multe scene, a scris un motto în memoria celui care i-a fost ca un părinte.[...]

  • Revista: "Informatorul Moldovei" - Interviu cu Fuego (I,II,III)

            Acest interviu s-a alcătuit în mai multe etape. Tot aşa se va şi publica, pe episoade, fără paşii ordinii fireşti, întâi acesta, fiind subiect cotidian. Am vorbit cu Fuego în cabină, la Casa de Cultură Vasile Alecsandri din Bacău.

  • Mitropolia Moldovei: "Se-ntorc colindele acasă"

            Acesta a fost mesajul cu care a venit interpretul român Fuego în Republica Moldova. În urma unei întâlniri din luna decembrie 2010 cu ÎPS Mitropolit Vladimir interpretul s-a arătat deschis de a veni cu un amplu program de colinde în republică[...]

  • Revista "Formula AS": "Cozonacul bunicii Stratenia"

         Esti unul dintre artistii care s-au pastrat permanent aproape de traditiile romanesti, neuitand niciodata sa cinsteasca Craciunul. Un motiv pentru care esti pretuit si iubit. Cum aratau sarbatorile de iarna din copilaria ta?

  • Revista "Star": De la adevar spre frumos, prin muzica

             L-aţi auzit cu siguranţă măcar o data cântând cu foc şi v-au dat lacrimile. El cântă despre copilăria noastră, despre casa părintească, despre străinătate, despre dragoste, despre noi, românii. [...]

1 2 3 4

Revista "Formula AS": "Cozonacul bunicii Stratenia"

"Cine nu pastreaza Craciunul in inima nu-l va gasi niciodata sub brad"
- Esti unul dintre artistii care s-au pastrat permanent aproape de traditiile romanesti, neuitand niciodata sa cinsteasca Craciunul. Un motiv pentru care esti pretuit si iubit. Cum aratau sarbatorile de iarna din copilaria ta?
- Memoria mea afectiva pastreaza miresme de brad, de scortisoara si zahar ars, de portocale si de gutui asezate in fereastra, dar si aroma cozonacului din pridvorul bunicii Stratenia. De la ea am invatat drumul spre credinta si tot de ea e legata cea dintai amintire a mea de Craciun. In camera cocheta si curata, strajuita de bradul in care stralucea o instalatie cu stele mari si colorate (care acu m mi s-ar parea un kitsch, la fel ca si bomboanele invelite in staniol, pe care le mancam pe furis si lasam doar ambalajul), focul ardea domol, iar in lumina difuza, noi ascultam emotionati, la radioul din perete, "Fetita cu chibrituri", de Andersen. Asa m-au gasit colindatorii: in bratele bunicii, cu ochii in lacrimi. Putin mai tarziu, in aceeasi seara, aveam sa descopar darul pe care Mosu' l-a facut in acel an intregii familii: o masinarie mare, cu benzi; un magnetofon de care toti eram fascinati. La indemnul alor mei, am inceput sa recit si sa cant, cu entuziasm, toate poeziile si cantecelele pe care le stiam. Acela a fost primul meu spectacol cu un public serios. Anul acesta, de ziua mea, prietenii parintilor mei mi-au facut o imensa bucurie: mi-au adus cadou un CD, pe care au transferat acea banda de magnetofon, pe care o crezusem pierduta. Cand am ascultat inregistrarea, a fost ceva magic, a fost o calatorie in trecutul sufletului meu... Pentru mine, Craciunul este un timp al cautarii, al regasirii, al daruirii, o sarbatoare care ne aduna pe toti - inclusiv pe cei care au trecut in lumea de dincolo - intr-o conspiratie a dragostei, intr-un nod de lumina vie, in care se impletesc emotia trecutului, curajul de a primi viitorul si speranta ca niciodata nu ne vom uita acel miez cald al sufletului. An de an, eu simt nevoia sa caut Craciunul in mine. Indiferent de ceea ce viata imi va lua sau imi va da, voi avea mereu acest Craciun al inimii, care e tesut din iubire pura si inocenta, din clipele de basm ale copilariei si din aceasta cea mai frumoasa poveste a lumii. Asa cum spunea un mare scriitor: "Cel ce nu pastreaza Craciunul in inima nu-l va gasi niciodata sub brad".
"Ne-am nascut intr-o colinda/ Pe o stea cu flori de minta"
- Tu ai vreo amintire ingropata in inima?
- De-a lungul anilor, am capatat multe daruri frumoase, care m-au bucurat sincer si profund, dar cred ca darul cel mai de suflet a fost acela care mi-a parvenit in prima zi de Craciun din 2006, prin intermediul unui telefon neasteptat. Persoana care m-a cautat atunci mi-a spus: "Draga Paul, te suna un poet din Basarabia, nu ca sa-ti ceara ceva, ci ca sa-ti ofere in dar niste versuri".
 
Pe scena, daruit muzicii
 M-a cuprins o emotie greu de asezat in cuvinte. Era Grigore Vieru. De ani buni, eram impresionat si intimidat de opera sa, de iesirile sale in spatiul public, intotdeauna memorabile prin greutatea cuvintelor rostite. Darul maestrului m-a coplesit, mai ales pentru ca il vedeam ca pe o poarta pe care chiar domnia sa o deschisese catre mine. Ne-am descoperit deodata "pe aceeasi frecventa", doi oameni intorsi spre valorile sufletesti: un mare poet si un artist tanar, care dorea sa-i transpuna in muzica versurile. Asa a inceput prietenia noastra, care a rodit trei CD-uri: "Mi-e dor de tine, mama", "Clar de luna" si "Cantati cu mine". Stand acum sa ma gandesc, imi dau seama ca poate nu e intamplator ca in ultima poezie pe care mi-a dedicat-o, ostenind la "ocna cuvintelor", maestrul a ingaduit caznitului sau suflet o apropiere de Dumnezeu: "Ne-am nascut intr-o colinda,/ Pe o stea cu flori de minta./ Ne-am nascut in vesnicie, / Ea ne vede, ea ne stie.// Canta-n Putna marii clerici/ De se-aude in Americi./ Clopot bate-n Capriana/ I se-aude-n Roma rana.// Mi-i dor necunten de Iisus,/ Mi-i dor de cele ce n-am spus,/ Doru-mi-i de Maica mea/ Si de zapada de candva".
- Vorbesti cu-atata dulce inversunare despre acest Craciun al sufletului, desi timpul in care traim inalta in grad Craciunite comerciale, vopsite si despuiate, care transforma cea mai frumoasa sarbatoare crestina intr-o goana dupa cumparaturi. Mai are oare vreun rost sa ne luptam sa pastram spiritul Craciunului?
- Nu doar ca are rost, dar trebuie sa ne luptam sa-l pastram. Altfel, ce ne asteapta? Moartea spirituala, moartea traditiilor si, implicit, a identitatii noastre. De-aici porneste si inversunarea mea. Din faptul ca vad, intr-adevar, ca azi Craciunul a devenit din ce in ce mai lipsit de mister, e impartit intre urari conventionale si publicitate, a capatat un "ceva" strident, care iese din ritual, un "ceva" aproape indecent. Vad cum traditiile crestine sunt diluate prin ateism si consumerism. Trebuie sa veghem ca aceasta sarbatoare sa ramana... autentica. E cel mai potrivit termen. Trebuie sa petrecem Craciunul in cuviinta, cu decenta, cu bun simt, dar si cu implicare spirituala, cu bucurie si generozitate. Trebuie si putem. Nu-i nevoie decat sa ne incordam putin vointa, sa ne scuturam de inlocuitori si sa alegem... Craciunul adevarat. Doar de asta am primit darul liberului arbitru. Octavian Paler spunea: "Craciunul e o stare speciala, o magie care dispare cand locul sinceritatii e luat de agitatie." Haideti sa alegem sinceritatea!
 
"Se-ntorc colindele acasa"
- Paul, meseria ta te infrateste cu drumul. Bati tara din hotar in hotar. Care e locul care ti se pare ca a ramas cel mai aproape de Craciunul traditiei si al credintei?
- Cel mai adevarat si autentic Craciun l-am trait intr-un sat din Maramures, un loc binecuvantat de Dumnezeu, uitat de timp si de spatiul comercial al urbelor-caracatita. Dar ce rasplata! In Maramuresul istoric, in mijlocul zapezilor si datinilor, am regasit bucuria Sfintelor Sarbatori. Am invatat iara sa vad frumusetea - frumusetea locurilor si frumusetea oamenilor. M-am lasat impresurat de melodii cantate la cetera, la zongura ori tapurite din gura, de podurile de peste rauri, de morile de apa, de sezatorile de fete cu caiere si furci... Iar pentru cei care nu pot ajunge acolo, am imortalizat franturi de bucurie pe DVD-ul "In noaptea de Craciun", un album video de colinde. Compunandu-l, a fost ca si cum as fi ingenuncheat cu umilinta in fata lui Dumnezeu, care mi-a ingaduit atata fericire.
- Anul acesta cum te pregatesti sa primesti Craciunul?
- Aproape toata luna decembrie voi strabate tara cu turneul "Se-ntorc colindele acasa", apoi, in ianuarie, voi trece in Moldova de peste Prut, ca sa le cant si ortodocsilor de rit vechi. Din acest motiv, al lipsei de timp fizic, imi voi primeni casa ceva mai devreme. Pregatirile acestea sunt, pentru mine, o framantare datatoare de viata, ma fac sa mi se para ca lumea imi apartine cu totul.
 
Cu Grigore Vieru
 Eroul acestei sarbatori a ramas tot bradul, care ne intra in casa cu fosnetul si mireasma lui, intretinand dorul de bine si de curat. Anul acesta, insa, gandindu-ma la copacul viu si frumos care ar trebui sa fie taiat, am decis sa fac un compromis si voi impodobi un brad artificial. Chiar daca nu voi mai simti mirosul cetinei si reverberatia trunchiului, important e ca voi innobila casa cu maretia Pomului de Craciun. Valoarea lui ramane, caci Pomul de Craciun e gatit cu vise. Sub poalele lui, voi aseza cate un dar pentru fiecare dintre membrii familiei mele si pentru prietenii mei dragi, pe care ii astept si de aceste sarbatori. Ei m-au ajutat sa nu traiesc degeaba, sa-mi umplu viata cu momente frumoase, sa ma implinesc si sa ma descopar pe mine insumi, dar mai ales sa depasesc momentele grele prin care am trecut in acest an. Incepand cu acest Craciun, la masa mea vor ramane de-a pururi doua locuri libere: cel al inteleptului meu tata si cel al bunei mele prietene, Lavinia. Plecarea in nefiinta a tatalui meu, grabita, tacuta, resemnata, mi-a confirmat ca omul e copil pana ii mor parintii. Apoi ramai cu dorul si golul din suflet. Un gol insa care sunt convins ca se va umple, prin regasirea intr-un alt timp si o alta dimensiune. Regret ca nu i-am spus tatalui meu, de cate ori as fi avut ocazia, cat de mult l-am iubit si l-am admirat. Am umblat prin lume cu teama aceasta, si iata ca acum tot am remuscari ca nu i-am aratat destul dragostea mea. In secunda asta, imi vin in minte versurile poetului Adrian Paunescu, a carui pierdere ne-a intristat si ne-a saracit pe toti: "Va veni iarna, ba nu, a venit./ Caldura eu nu voi gasi-o,/ Ci trist am sa plec, garbovit, ostenit,/ Prin munti ce canta: adio!".
 
Scrisoare catre Mos Craciun
- In Mos Craciun mai crezi, Paul?
- O, da! Ma incapatanez sa cred ca Mos Craciun exista, asa cum exista si iubirea, prietenia, generozitatea, devotamentul, credinta si onestitatea. Fara el viata ar fi trista. Am pierde poezia si romantismul, n-am mai crede in basme. Si daca n-ar fi existat, Mos Crac iun tot trebuia inventat. Il astept si anul acesta, sa-mi aduca zambetul copilariei si speranta de nezdruncinat a sinceritatii acelei varste, darul puterii de a crede in imposibil, il rog sa-mi aduca lacrima oprita pe obrazul bunicii cand am absolvit clasa I cu coronita, si ecografia inimii mele, atunci cand am spus prima poezie la serbarea de Craciun, dar si parfumul delicat al mamei, cand m-a luat in brate, dupa primul premiu muzical pe care l-am castigat. Si, ca sa fiu sigur ca Mosul n-o sa ma ocoleasca, o sa-i trimit o scrisoare, asa cum faceam la varsta cand abia desluseam literele. Pe atunci, ma straduiam sa-i scriu caligrafic, cu litere de-o schioapa, si de fiecare data lipeam pe plic un timbru din colectia mea.
 Abia acum ma intreb unde ajungeau acele scrisori pe care le strecuram, emotionat, in cutia postala. Asadar, anul acesta m-am decis sa-mi reiau acest bun obicei, numai ca scrisoarea mea va fi mai mult decat o lista cu dorinte, va fi chiar demisia mea din functia de adult:
 
"Draga Mos Craciun,
Subsemnatul, Paul-Ciprian, iti aduc la cunostinta decizia mea irevocabila de a demisiona oficial din functia de adult, pe care o detin in mod abuziv. Mos Craciun, eu vreau sa cred in continuare in sinceritatea zambetelor, in nobletea gandurilor, intr-o lume a cuvantului dat si respectat, a onestitatii, a viselor implinite, a omului dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu".
- Ultima intrebare: cititorilor Formulei As ce l-ai ruga pe Mosul sa le aduca?
- Dragilor cititori sper ca Mosul sa le aduca un Craciun al sperantei, o sarbatoare care sa instaureze in noi si-n tara noastra atat de incercata binele dupa care tanjim. Il mai rog pe Mosul sa faca in asa fel incat sa ne risipeasca bolile, saracia si disperarea si, pe cat posibil, sa prosperam. Iar pe cititori ii rog sa-si aduca aminte ca nu sunt singuri si sa le spuna celor dragi cat de mult ii iubesc. In locul unor obiecte, daruiti-le dragoste! Si duceti-le, va rog, si urarea mea: "Fa o minune, Doamne, da-ne pace,/ Fii bun si muta raiul mai incoace!".
Ines Hristea
Revista „FORMULA AS” - decembrie 2010