Ultimele articole

1 2 3 4

Ziarul "Apropo Magazin": "Iubiţi-l pe Grigore Vieru!"

Ultimul artist pe care l-a îmbrăţişat marele poet
       Pe 14 februarie, dacă mai era în viaţă, maestrul Grigore Vieru ar fi împlinit 75 de ani. Cu această ocazie, Fuego, artistul din România care a urcat cu poetul pe multe scene, a scris un motto în memoria celui care i-a fost ca un părinte:
„Iubiţi-l pe Vieru oştean al limbii mamei,
Nu rugineşte fierul în vâlvătaia dramei.
Iubiţi-l pe Vieru topit în nemurire,
Învăluit în gerul ce n-are contenire.
Iubiţi-l pe Vieru plecat la Dumnezeu,
Ce s-a-ndurat de dânsul în ceasul cel mai greu.
Iubiţi-l pe Vieru, basarabean român
El a fost mesagerul moldav, atunci şi-acum”.
„Eram de ani buni impresionat şi intimidat de Grigore Vieru”
       Interpretul din România îşi aduce foarte bine aminte momentul în care a început relaţia specială de prietenie cu Grigore Vieru. „Tocmai luasem hotărârea de a realiza un nou material muzical şi eram cufundat în lectură, în căutarea unor versuri sensibile, profunde, care să reprezinte muzica mea. La un moment dat a sunat telefonul. Mi s-a spus că un poet din Basarabia vrea să-mi dăruiască nişte versuri. Eram de ani buni impresionat şi intimidat de Grigore Vieru, de cărţile sale, ca şi de ieşirile sale în spaţiul public, întotdeauna memorabile prin greutatea şi tonalitatea cuvintelor rostite. Acest intelectual strălucit avea darul de a restitui cuvântului valoarea lui interioară, scriind cu lacrimi şi sporind lumea, aflând în limba română un adăpost al fiinţei. Aproape fiecare propoziţie scrisă ori rostită se întipărea în memorie şi în conştiinţă, făcându-te să meditezi. Adevărul, binele, dreptatea, frumosul, le-a căutat şi le-a câştigat prin lungi deliberări. Un proces moral intelectual ce a fost marca inconfundabilă a întregii sale creaţii”, ne povesteşte Fuego.
„Prin mine, Grigore Vieru va exista”
       Propunerea lui Grigore Vieru l-a copleşit pe interpret. A fost o provocare care s-a dovedit, ulterior, de mare succes. De la prima întâlnire cu maestrul, Fuego a fost încurajat cu generozitate şi căldură. Nu a fost nevoie de pledoarii şi diplomaţie. „Ne-am descoperit dintr-o dată pe aceeaşi frecvenţă de undă, purtând distincţii pe dinăuntru: un mare poet şi un artist tânăr care dorea să-i transpună pe muzică universul lăuntric. Aşa a început o mare şi frumoasă prietenie, o relaţie unică. Ne-a îndemnat acel dor de a ne căuta afinităţi elective. M-am identificat prin muzică cu maestrul, care m-a iubit ca pe propriul său fiu şi prin mine el va exista, ducându-i mai departe, cu evlavie, cântul şi versul, către eternitate, veşnicindu-le. Mă binecuvântează şi iluminează cu aura chipului său, cu blândeţea zâmbetului, privindu-mă din fotografia ce are un loc special în biblioteca personală, unde am expus tot ce ne-a legat: opera sa, manuscrisele poeziilor ce mi-au fost dedicate, unele încă nepublicate, nenumărate fotografii, afişele celor trei spectacole de la Palatul Naţional din Chişinău şi de la Teatrul Naţional din Bucureşti, cu ocazia lansării CD-urilor pe versurile domniei sale „Mi-e dor de tine, mamă”, „Clar de lună” şi „Cântaţi cu mine”, precum şi trofeele primite de la poet cu ocazia acestor manifestări. Citesc cu emoţie cuvintele scrise pe soclul trofeelor: “Ziditu-m-am de viu în templul muzicii române” şi „Nici un neam nevoiaş cât are un cântec, un grai”. De fiecare dată când urca pe scena să mi le înmâneze, nu uita să le însoţească de o poezie ce mi-a fost dedicată, pe o coală de hârtie, cu cerneala încă umedă şi de un mic dar – o sticlă de vin bun, din podgoriile Moldovei, ce avea vârsta mea”, mai povesteşte, îndurerat şi emoţionat, cel care i-a fost ca un fiu maestrului Grigore Vieru.
Biroul lui Fuego, un templu al poeziei lui Vieru
       De la trecerea în veşnicie a poetului, biroul lui Fuego a devenit un templu al poeziei în care, alături de icoana făcătoare de minuni de la Mănăstirea Nicula, tronează tabloul cu portretul lui Grigore Vieru, tablou ce i-a fost înmânat de un talentat artist plastic, pe scena teatrului din Iaşi, cu ocazia spectacolului „Casa părintească nu se vinde”, organizat în cadrul turneului „În memoriam Grigore Vieru”. O parte din fondurile încasate în urma concertului au fost donate pentru ridicarea Monumentului Poetului de la Chişinău.
Grigore Vieru a fost mai mult decât un poet, a fost un destin, o mare conştiinţă a timpului nostru, care a trăit în spiritul dreptăţii şi al iubirii ce poate birui totul. Un simbol al redeşteptării inimilor şi sufletelor noastre, un port drapel al generaţiei sale.
A fost ultimul artist pe care l-a îmbrăţişat maestrul
       „Prin poezia sa am renăscut şi am descoperit valorile primordiale, elementele din care se compune patria: mama, casa, iubita, graiul. Voi „reaprinde candela”, rugându-mă pentru sufletul său ales, îngenunchind în faţa măreţiei sale. A plecat atât de dureros si nedrept dintre noi, mutându-se într-o stea şi cu forţa extraordinară a fiinţei invincibile a strigat: „Nu am, moarte, cu tine nimic!”. Am fost ultimul artist care l-a îmbrăţişat pe scenă, la sărbătorirea Poetului nepereche Mihai Eminescu, deasupra cărţilor căruia i s-au stins ochii şi care de ziua naşterii lui şi-a ales perechea. Ziua despărţirii de poet a fost cea mai tristă şi sfâşietoare zi din viaţa mea. Să fim mândri că am fost contemporani cu el. Mândri, dar şi demni de el. Dumnezeu ne-a hărăzit acest Apostol al Cuvântului şi al Adevărului ca să ne poată vedea sufletul. Şi poate nu întâmplător, în ultima poezia pe care mi-a dedicat-o, poetul, ostenind la „ocna cuvintelor”, a îngăduit „căznitului suflet” o apropiere de Dumnezeire”, ne mai spune Fuego.
Ziarul "APROPO MAGAZIN", 11 februarie 2009
Lena NEGRU